Pr. Anăstăsoaei Cristinel Vasile
Cea de-a treia Epistolă a Sfântului Ioan Teologul are ca centru al învățăturilor sale ideea iubirii de străini (αγάπη των ξένων), concretizată în ospitalitate, și exprimată textual prin cuvinte precum: ajutor, sprijin și facere de bine. Epistola reprezintă cea mai scurtă carte a canonului Noului Testament după numărul de cuvinte, iar privind numărul de versete este a doua, după Epistola a doua sobornicească a Sfântului Ioan Teologul, diferența fiind de doar două versete.
Similitudinile Epistolei III Ioan cu Epistola II Ioan nu se opresc doar la extensiunea limitată a textului, ci și planul asemănător al acestora . Astfel, autorul scrierii, Sfântul Ioan Teologul se prezintă în începutul ambelor texte ca ,, πρεσβύτερος”(III Ioan 1), se roagă pentru ca sănătatea, mila și pacea să se reverse peste ambii adresanți, dă îndemnuri acestora, se scuză apoi de faptul că ar fi vrut să le comunice mai multe prin scrisoare, dar nădăjduiește ca mai curând să le spună personal, și adresează salutul de final. Toate aceste similitudini de stil și limbaj fac incontestabil faptul că Sfântul Ioan Teologul este autorul comun celor două epistole. Mărturiile externe în privința autenticității Epistolei III Ioan sunt puține deoarece este foarte mică și prezintă un interes doctrinar scăzut. Totuși a fost cunoscută de Policarp al Smirnei, există în vechile traduceri ale Sfintei Scripturi- siriacă și latină, o comentează Sfântul Irineu și Clement de Alexandria. Eusebiu de Cezareea o situează printre Epistolele contestate. Însă, începând cu Atanasie cel Mare, Grigorie de Nazianz și Fericitul Augustin este socotită autentică.Din analiza cuprinsului ei se vede că se aseamănă foarte mult cu Evanghelia a IV-a și epistola I a Sf. Ioan. Există o serie de termeni specifici scrierilor Sf. Ioan: ,,a umbla în adevăr” ( III Ioan 4), ,,a-L vedea pe Dumnezeu (III Ioan 11). În sfârșit, ultimele versete din Epistolă sunt aceleași ca în Epistola II Ioan. Înseamnă că aceasta are același autor, pe Prezbiterul Ioan, adică Sfântul Apostol Ioan. Titlul Epistolei, în originalul grec, este „Ioannou G” – „Ioan G”, „gama” fiind a treia literă din alfabetul grecesc.
Privind datarea Epistolei III Ioan, se consideră că a fost probabil o scrisoare de salut care a însoţit prima epistolă spre destinatarii ei. Astfel, data scrierii Epistolei III Ioan trebuie să fie plasată tot în preajma anului 90 d.Hr. Cea de a treia epistolă s-a născut pe fondul frământărilor care tulburau viaţa Bisericii creştine din Asia spre sfârşitul vieţii lui Ioan. Rămas ultimul ucenic al Domnului în viaţă, Ioan veghează asupra adunărilor creştine şi asupra celor care funcţionează ca lideri spirituali ai Bisericii. Personajele prezente în cuprinsul Epistolei sunt: Gaiu, care este și destinatarul Epistolei, credincios ales al unei comunități creștine, Diotref, conducătorul acestei comunități, și Dimitrie, despre care nu se cunoaște decât că a făcut fapte lăudabile misionarilor creștini, după mărturia autorului (v. 12). Epistola III Ioan este importantă prin faptul că prezintă grija Apostolului de a răspândi și păstra dreapta credință, în ciuda intrigilor și neînțelegerilor iscate în sânul Bisericii. În conținutul ei se pot identifica și două norme morale, precum datoria de a-i ajuta pe misionarii creștini (v.6-8) și consecințele neascultării ierarhiei (v. 9).
Textul Epistolei III Ioan poate fi structurat în trei părți: 1. Rugăciunea pentru săvârșire și mulțumire pentru mărturisirea iubirii de străini și a primirii fraților pentru Hristos, dar și despre răutatea lui Diotref și urâciunea de frați (v. 1-11), 2. Pentru Dimitrie, căruia îi mărturisește cele prea bune (v.12), 3. Pentru mergerea lui către dânșii cea degrabă pentru folos (v. 13-15). Firul narativ al Epistolei se deschide cu laude aduse lui Gaiu de către autor, pentru faptul că acesta i-a primit și ajutat pe cei care se aflau acolo ca misionari. Primul verset al Epistolei înfățișează iubirea- ,, ἀγαπη”, care reprezintă o idee centrală a scrierilor Sfântului Ioan. Sintagma ,, întru adevăr”-,, ἐν ἀληθείᾳ”, prezentă în această formă de trei ori, arată faptul că orice creștin trebuie să practice postul, să facă rugăciunea și orice fel de fapte bune întru adevăr, acesta confirmând eficiența lor. Vrednicia lui Gaiu mai este confirmată și din faptul că sufletul acestuia ,,sporește”- ,, εὐοδοῦταί” prin harul dumnezeiesc. Versetul opt arată datoria creștinilor de a-i ajuta pe frații lor, de a fi ,,împreună lucrători pentru adevăr”- ,, ἵνα συνεργοὶ γινώμεθα τῇ ἀληθείᾳ”. În versetul nouă, cuvântul ,,ceva”-,, τι” arată faptul că autorul a mai încercat să-i scrie Bisericii a cărei conducător era Diotref, dar acesta a refuzat să citească cele scrise, negând autoritatea Sfântului Ioan și defăimându-l pe acesta. ,,Binele”- ,, ἀγαθόν” îl poate săvârși doar cel care l-a văzut pe Dumnezeu. Cuvintele ,, αὐτῆς τῆς ἀληθείας” din versetul doisprezece pot fi interpretate în sens mesianic, ,,însuși adevărul” fiind Mântuitorul Hristos.
Întreaga Epistolă sobornicească are în vedere ideea ospitalității creștine, a cărei viu exemplu este Gaiu, un model pentru comunitatea din care face parte, și în extensiune, pentru Biserică. Fapta aceasta necesită sporirea sufletească de care ne dă mărturie Sfântul Ioan, pe care o poate dobândi credinciosul doar prin cunoașterea adevărului însuși- Hristos. Accentul este pus de autor pe săvârșirea faptelor creștinești ,,întru adevăr”, cel care oferă încredințarea că faptele sunt cu adevărat benefice comunității. Ideea iubirii, des întrebuințată de Sfântul Apostol Ioan în scrierile sale, reprezintă, alături de adevăr, baza unității Bisericii. Concluzionând, Epistola a treia sobornicească a Sfântului Ioan reprezintă un fundament al ospitalității creștine, faptă care, pentru a fi săvârșită, are nevoie de iubire și adevăr.
Bibliografie
1. Arhim. Iustin Popovici, Epistolele Sfântului Ioan Teologul, traducere de Sabin Preda și Cornel Coman, Editura Bizantină, București, 1998.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Ediția Sinodală, București, 2008.
3. Preot. Prof. Dr. I. Constantinescu, Studiul Noului Testament- Manual pentru Seminariile Teologice, Editura IBMBOR, București, 2002.
4. Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuire cu de-amănuntul la epistolele sobornicești, traducere de monahii Gherontie și Grigorie (Dascălul), Editura Doxologia, Iași, 2015.
