Gânduri... din viața tânărului creștin

Viața parohiei Februarie 10, 2016

                                                                       „Tatăl nostru” – începutul vieții noastre

 

Și eram mulți, mari și educați.

Educați. Un cuvânt de dimensiune medie și cu însemnătate de dimensiune mare. Educați – e vorba despre oameni, despre Dumnezeu, căci El, Bunuțul Bătrânel din Cer, a inventat și cuvântul și însemnătatea acestuia, prin ochii și gândirea omului. Ca să-l descrie pe om. Și întru El ne-a educat și tătuca de la Biserică. Tatăl nostru de la Biserică. Îi spun tătuca, dar e-așa de tânăr! Și la suflet și la trup, deși înțelepciunea-i pare a unui bătrânel trecut prin viață. Se învârte între 30 și 40 de ani acum, dar e pe lângă noi de zece. Zece ani...

Eram cu toții copii... cu toții la limitele dintre rebeli și liniștiți. Ne-a luat și-a plămădit în noi o iubire de neegalat. O iubire de viață, de copilărie, de carte, de cunoaștere, de Dumnezeu. Și-acum ce facem, facem și datorită lui, a părintelui duhovnic a zeci de tineri dornici de un viitor bun.

Și suferă când suferim. Și-l sunăm la 10 noaptea și ne răspunde și ne sfătuiește. Și nu-i este ușor. Și nu ne lasă. Ne-a crescut și pe noi și pe copiii lui într-un gând bun și armonios. Vai, și ce-i iubim! Mai e și „doamna aceea frumoasă” (așa-i ziceam când eram mică) care e înțeleaptă, finuță și timidă. Știe multă matematică și ne-a învățat pe toți ce știe ea!

Ne-a trimis spre cele mai de sus culmi ale viitorului. TOȚI facem Facultate! Pe toți ne-a ajutat să răbdăm usturimea depărtării de case, ne-a ajutat să răzbim împotriva celor care ne puneau piedici și ne-a convins să venim la Iași. Iașul e altă poveste... altă iubire. Visam să plecăm departe de Moldova care „nu-ți dă niciun viitor, pe când Bucureștiul daa! Ai alte oportunități acolo!”. Și ne-a adus cu picioarele pe pământ creștin de ne-a convins să mergem la Iași că-i mai aproape de casă. Hoțomanul! A vrut să fim mai aproape de el!

La fiecare lăsat de sec ne mai cheamă la o întâlnire ca-ntre studenți, într-o sală a Facultății de Teologie Ortodoxă, ce ascunde povești și secrete neînchipuite.

Râdem, glumim, cântăm, discutăm, ne bucurăm! Ne mai spune o povață, ne pregătește de viață! Și când ne luăm rămas-bun, parcă nu ne lasă să plecăm. Îți spune parcă cu ochii mari și blânzi să mai rămâi, să îi mai bucuri sufletul.

Și-așa ne ducem, creștem mari,
Și ei rămân tot solidari.
Ei ne-ajută-n frig și ger,
Ne-au croit aripi spre Cer.
 

Ioana-Larisa Lazăr